tiic-taaaaac
Ne grabim. Ne grabim in toate. Ne grabim la somn, ne grabim la job, ne grabim acasa, ne grabim la supermarket, ne grabim asteptand. Ne grabim sa ne impingem gandurile, si odata cu ele secunda, spre un viitor intotdeauna la fel de indepartat. Traim biciuiti si flancati de mirajele momentelor viitoare si, culmea, odata ajunsi sa le traim, cum ne-am dorit, nu le simtim. Gandul fuge la alte momente indepartate, pe care uneori le numim vise, si pe care ni le-am dori pentru noi . Si suntem nemultumiti. Si obositi. Si suparati ca intotdeauna intervine ceva, ca nu putem sa ne bucuram.Ca avem griji. Ca nu mai avem pofta si setea de a savura un moment placut cum faceam in copilarie. Ne lasam dominati de timp desi noi detinem controlul. Noi trecem prin timp si nu invers. Timpul e vesnic. Suntem condusi de false dorinte. Suntem nauciti de tentatii la care cedam fara a le dori cu adevarat. Si apoi ne intrebam “pentru ce?” si “cand a trecut tot timpul asta?”. Suntem invidiosi si nu ne dorim cu adevarat ceva pentru noi. Ne dorim ceea ce-si doresc altii. Ne cautam visuri si idealuri in dorintele celorlalti pe care le imprumutam si ni le insusim iar apoi luptam indarjiti si incruntati sa le atingem pentru a ne da seama ca nu simtim nimic atunci cand “reusim”. Si ne intrebam de ce? Nu avem curaj sa ne cunoastem si sa ne recunoastem dorintele, visurile si persoana. Nu ne mai oprim sa vorbim cu noi insine. Ne trezim indepartati de ceea ce stiam despre noi ca suntem si ne intrebam din nou “de ce?”. Suntem zgarciti si lacomi. Nu ne ascultam. Nu ne ascultam unii pe altii cu adevarat.Nu avem rabdare unii cu altii. Suntem orgoliosi. Traim cu falsa impresie ca numai presoana noastra gandeste si simte frumos iar orice alt gand din afara e blocat si anulat de scutul nostru de “principii”. Vad oameni care isi doresc sa fie ascultati si observ privirea lor care se aprinde si persoana cu totul noua care se dezvaluie atunci cand li se ofera simplul privilegiu de a fi ascultati. E o placere sa descoperi intr-un vechi cunoscut un om nou.
“Alegerile corecte in viata”, sabie cu care traim de la 14 ani deasupra capului, nu sunt cele prin care decidem ce liceu sa urmam, ce facultate si profesie sa ne alegem, ce credit si cand sa-l luam. Desigur, acestea sunt importante si decisive pentru omul oficial, omul pe care-l vom dezvalui pe best jobs, insa nu sunt alegerile care ne vor construi sistemul de valori si bagajul de sentimente si experiente cu care trebuie cu adevarat sa fim impacati seara, cand inchidem lumina. Alegerile la care trebuie cu adevarat sa fim atenti sunt cele pe care le faci cu sufletul. Si mai devreme sau mai tarziu toti suntem pusi in situatia de a trage linie si de a alege cu sufletul, nu cu mintea. Asa suntem noi, oamenii, construiti si pentru asta suntem aici.Momentul zero de sinceritate. Momentul in care avem curajul de a ne desprinde de balustrada pe care o strangem in mana urcand scarile. Si atunci ne vom da poate seama ca putem urca mai repede sau ca am gresit scarile.
